VE3401U
5498
Cu această piesă de designer îţi poţi considera ochii perfect „îmbrăcaţi” în fiecare zi. Cu acest nou model de la Versace poţi demonstra că eşti un „trend-setter“ veritabil. Chiar şi în sezonul actual, acest brand reuşeşte să se impună prin colecţia sa, stabilind un trend deosebit pentru 2026. Sunt frumoşi, dar totuşi o altă culoare ar fi mai potrivită pentru hainele tale preferate? Atunci verifică şi celelalte variante ale modelului VE3401U din sortimentul nostru de la Versace, din 2025 şi 2026.
Prin acest model de ochelari, designerii se adresează mai ales doamnelor, care se simt în largul lor în marile metropole ale lumii. Cine mai are timp să se gândească la „Mr. Right“? Acum este mai importantă stabilirea stilului perfect pentru 2026!Ochelarii cu rame complete au lentilele total încadrate de rame. Cei care sunt purtători înrăiţi de ochelari, îşi pot închipui cu greu, doar în situaţi critice, un alt tip de ochelari decât acesta. Ramele tip Cat-Eye pun un accent deosebit pe faţa purtătorilor. Datorită colţurilor exterioare, şic alungite, această formă se potriveşte de minune feţelor cu linii drepte, dure.
Chiar dacă acest model Versace nu este în momentul de faţă pe stoc, meriţă să-l comanzi acum, pentru că preţul e pur şi simplu imbatabil! Acum poţi achiziţiona acest model la un preţ incredibil de avantajos, că doar se ştie: Edel-Optics este un paradis pentru vânătorii de chilipire! Ceea ce în alte magazine online este desemnat cu „sale”, la noi înseamnă preţuri normale, care îţi permit să faci economii zi de zi.

dimensiuni
S
EAN
8056262958421
Product Id
2575430
Genul
Femei
Tipul ramei
Ramă completă
Culoare rame
Grey Havana
Mărime şi disponibilitate
Preţ recomandat 1.310,09 RON -328% sub prețul recomandat de producător (PRP)
1.048,07 RON
incl. 21.00% TVA
Beneficii exclusive de tip boutique Edel-Optics

Lungime lentilă (mm)
52 mm
Punte nazală (mm)
16 mm
Lungimea brațelor
140 mm
Informații despre producător
Producător
EssilorLuxottica
147 Rue de Paris
94220 Charenton-Le-Pont-France
info@essilorluxottica.com
www.essilorluxottica.com
Persoana de contact
Luxottica GERMANY GMBH
Werner von Siemens Ring 14
85630 Grassbrunn
info@essilorluxottica.com
www.essilorluxottica.com