VE4439
GB1/87
Aceşti ochelari de soare sunt accesoriul perfect pentru orele de relaxare la plajă, în drumul către birou sau plimbările cu prietenii prin oraş. Există însă şi un dezavantaj: cu siguranţă vei atrage pe ici-colo şi câteva priviri invidioase. Cu acest nou model de la Versace poţi demonstra că eşti un „trend-setter“ veritabil. Chiar şi în sezonul actual, acest brand reuşeşte să se impună prin colecţia sa, stabilind un trend deosebit pentru 2022. Sunt frumoşi, dar totuşi o altă culoare ar fi mai potrivită pentru hainele tale preferate? Atunci verifică şi celelalte variante ale modelului VE4439 din sortimentul nostru de la Versace, din 2021 şi 2022.
Prin acest model de ochelari, designerii se adresează mai ales doamnelor, care se simt în largul lor în marile metropole ale lumii. Cine mai are timp să se gândească la „Mr. Right“? Acum este mai importantă stabilirea stilului perfect pentru 2022!Ochelarii cu rame complete au lentilele total încadrate de rame. Cei care sunt purtători înrăiţi de ochelari, îşi pot închipui cu greu, doar în situaţi critice, un alt tip de ochelari decât acesta. Ochelarii tip monoclu cu lentilă unică au un aspect sport şi elegant totodată. Datorită lentilei întregi nu doar câmpul vizual este complet, ci şi look-ul capătă o notă de efect, care va atrage multe priviri. Ochelarii cu lentilă unică nu pot fi prelucraţi sub formă de ochelari de vedere. Ca și în cazul tuturor ochelarilor de soare din magazinul nostru, te poți baza cu încredere pe protecția UV400 garantată.
Noua comanda a furnizorilor noştri este deja pe drum, astfel modelul Versace preferat de tine va fi curând pe stoc. Noi sperăm că preţul incredibil de convenabil va alina faptul că a trebuit să aştepţi puţin. În magazinul nostru online beneficiezi constant de de preţuri mici. Acest model VE4439 nu-l vei găsi nici măcar la reducere atât de avantajos.

dimensiuni
M
EAN
8056597785327
Product Id
1709339
Genul
Femei
Tipul ramei
Ramă completă
Culoare rame
Black
Culoarea lentilei
Dark Grey
Mărime şi disponibilitate
1.283,31 RON
Preț promoțional
incl. 21.00% TVA
Beneficii exclusive de tip boutique Edel-Optics

Lungime lentilă (mm)
133 mm
Lungimea brațelor
145 mm
Informații despre producător
Producător
EssilorLuxottica
147 Rue de Paris
94220 Charenton-Le-Pont-France
info@essilorluxottica.com
www.essilorluxottica.com
Persoana de contact
Luxottica GERMANY GMBH
Werner von Siemens Ring 14
85630 Grassbrunn
info@essilorluxottica.com
www.essilorluxottica.com